Mă întreb uneori dacă ritualurile complicate şi costisitoare ale religiilor au vreo legătură cu fondul credinţei în Divinitate sau dacă reprezintă, pur şi simplu, spectacole care au rolul să impresioneze, uneori până la extaz, pe cei săraci şi nu prea şcoliţi, mai ales când se află într-un necaz.
Nu cred că înaltul prelat care conduce ritualul filmat ar fi foarte încântat dacă prima parte a filmului ar ajunge sub privirile tuturor oamenilor „săraci cu duhul"

Pornind de la la ritualuri, nu am avut intenţia să particularizez fenomenul la slujba oficiată sub conducerea patriarhului Rusiei şi nici la ortodoxie, ci la ceremoniile, protocoalele, pelerinajele, interpretările şi rânduielile religioase de tot felul. Toate acestea nu au, după părerea mea, nici o legătură cu credinţa fiecărui om, ci au rolul de a direcţiona comportamentul uman în sensul dorit de conducătorii diverselor culte şi orientări religioase.
Credincioşii fervenţi ai unor culte acceptă direcţionări care se întind de la tragic la hilar, de exemplu de la interpretarea sângeroasă a jihadului islamic până la faptul că adepţii ultrareligioşi ai cultului mozaic nu ating un comutator electric şi nu se urcă într-un autovehicul, sâmbăta.
Dacă adugăm la toate astea şi sugestia unor ierarhi către credincioşi că doar cultul lor e cel corect, putem să ne întrebăm care sunt limitele în care pot pretinde diversele religii că reprezintă credinţa.