Cele mai puternice femei din lume
Categoria
De pe planetă ~
Pe 30 august revista Forbes a publicat un clasament cu 100 de femei considerate
cele mai puternice din lume. Ediţia online a publicaţiei permite vizualizarea succesivă a imaginilor celor
100 de învingătoare, însoţite de informaţii actualizate
După cancelarul Germaniei Angela Merkel, clasată pe primul loc urmează vicepremierul chinez Wu Yi. Oprah Winfrey, aflată pe locul 21, le surclasează pe regina Angliei şi pe Hillary Clinton.
Un număr semnificativ de femei sunt şefi de state, prim miniştri, miniştri.
Clasamentul ne demonstrează că multe din cele mai mari companii din lume sunt conduse de femei. Printre ele figurează PepsiCo, eBay, Oracle, Kraft Foods, Xerox, MTV, Avon, Alcatel, New York Times, Western Union, Chanel, Playboy şi multe altele.
Spectaculos este că şi în ţările musulmane încep să apară femei în poziţii cheie. Chiar şi în Arabia Saudită unde femeile nu au drept de vot, nici dreptul de a conduce o maşină sau dreptul de a ocupa o funcţie importantă într-un serviciu guvernamental, există o femeie preşedinte al unei bănci importante. În Emiratele Arabe Unite, o femeie este ministru al Economiei. În Egipt, în Turcia şi în Emiratele Arabe Unite există femei cu funcţii executive care apar în clasamentul Forbes.
Etichete: De pe planeta