La fel ca majoritatea oamenilor de rând din România, am o profundă antipatie pentru îmbogăţiţii tranziţiei şi mai ales pentru politicienii care se încadrează în această categorie.
În timp, mi-am extins antipatia către jurnaliştii mercenari şi către profitorii care umplu rafturile chioşcurilor de presă cu publicaţii care de adresează posesorilor de bani nemunciţi, îndemnându-i spre maşini, haine, ceasuri, iahturi etc. inaccesibile chiar specialiştilor de prim rang, bine plătiţi.
Ca şi
Ovidiu Scarlat, am acceptat ideea că oricine are dreptul să fie blogger şi că e normal ca în blogosfera românească să întâlnim politicieni corupţi, jurnalişti mercenari şi făcători de texte pentru oamenii cu minte puţină şi bani mulţi.
În consecinţă, vă cer scuze pentru enervarea pe care o descarc în cele ce urmează pe o persoană care nu e nici pe departe în fruntea relelor care ne macină, dar care e un exemplu tipic pentru acel "merge şi aşa" care ne frânează progresul.
Nu ştiu cine este Silvia Stoicescu autoarea blogului
Iulia's Passions, vechi de peste un an şi jumătate.
În fotografie, Silvia pare să fie o prezenţă blondă, agreabilă.
Publicul său ţintă e format probabil din adolescenţii semidocţi de bani gata, care nu realizează că fata care pretinde că tematica pe care o abordează este educativă e cam analfabetă.
Probabil că n-aş fi băgat-o în seamă, dacă domnişoara(?) Stoicescu nu şi-ar fi extins afacerea cumpărând un domeniu şi trăgându-şi de curând
un alt blog pe care îl numeşte site, adresat explicit aceleeaşi categorii de cititori, cu rubrici precum Coasta de Azur, Ceasuri, Cluburi, Yahturi (corect ar fi
în româneşte - iaht, în franceză şi engleză - yacht).
În proaspătul site, un articol se numeşte
Puterea minti. Nu e vorba de puterea de a minţi ci de
puterea minţii.
La început am fost surprins de unele agramatisme din blog. Le-am pus pe seama grabei. M-a mirat şi titlul
Tunning-ul (
cu doi n în loc de unul) al unui post mai vechi care se referea la operaţiile estetice, în care autoarea îşi exprima mai puţine păreri personale ca de obicei şi în schimb cita exemple de piercing-uri genitale, însoţite de ilustraţii.
Din păcate, extinderea activităţii Iuliei îi pune în evidenţă, cu stridenţă, incultura. Am parcurs două posturi recente din blogul ei. Fac abstracţie de structura puerilă şi incoerentă a textelor "educative" şi mă limitez la sublinierea agramatismelor crase care s-au înmulţit teribil şi la lipsa unor cunoştinţe de fizică elementară.
Extrag un fragment din postul
The Secret - legea atractiei:
“Pentru a intelege cum sa facem asta trebuie sa discutam un pic de principiul polaritati (
un i în loc de doi). Asa cum o baterie are o polaritate negativa si una pozitiva (
un pol pozitiv şi unul negativ) la fel si noi. Pentru a ne marii (
doi i în loc de unul) cantitatea de energie folosita pentru indeplinirea dorintelor noastre trebuie sa nu ne irosim energia in sentimente si actiuni negative, cum ar fi neincrederea, depresia, invidia, rautatea, etc.”
Din proaspătul post
Ridicati-va standardele, vă propun mai multe exemple de agramatisme:
“nu va refugiati intr-o zona comfortabila” (
în loc de confortabila);
“Standardele noastre se schimbă pe parcursul vieţii noastre de mai multe ori, si de fiecare dată…” (
virgulă înainte de şi);
“dacă dieta ta se bazează pe fast food, pe prăjeli, bauturi carbogazoase, cafea si dulciuri atunci aveti o problemă”
(“dieta ta” este la singular iar “aveţi”, la plural);
“Gîndiţi-vă la efectele pe care le are asupra organismului dvs. grăsimile saturate pe care le mîncaţi, zahărul şi tutunul, etc.” (
grăsimile are efecte!);
“E nevoie sa iti stabilesti si scopuri saptamanale pentru a-ti da un feedback daca vei realiza ce ti-ai propus.” (
ce o fi crezând blonda bloggeriţă că înseamnă feedback? Probabil un semnal pe care ţi-l dai tu însuţi).
Chiar dacă apreciez că marfa pe care o oferă este de calitate proastă, îmi exprim respectuos părerea că Iulia Stoicescu trebuie să asimileze măcar cunoştinţele elementare necesare celor care vor să se înscrie la liceu.
P.S.
În cazul în care agramatismele semnalate mai sus vor fi corectate şi eventual negate, voi fi obligat să înşir altele. Aş prefera să nu fie necesar.