Bine v-am regasit
Categoria
De-ale mele ~
După trei săptămâni de hoinăreală prin trei ţări ale Europei occidentale, am revenit în lumea cleptocraţiei româneşti.
Caracterizarea României drept ţară a cleptocraţiei nu-mi aparţine. Am aflat de la un prieten că termenul a fost folosit într-un articol recent despre România în Frankfurter Algemeine Zeitung şi mi se pare că acest cuvânt descrie foarte concis categoria celor care exercită o influenţă majoră asupra modului în care trăim.
Un număr mare de persoane cu drept de decizie în puterile executivă, legislativă şi judecătorească, mulţi slujbaşi de tot felul ai statului, oameni de afaceri dubioşi, prestatori de servicii de calitate proastă, jurnalişti mercenari şi chiar unele personaje care se consideră exponenţi ai societăţii civile au puterea de a ne fura banii, timpul şi rezistenţa nervoasă incomparabil mai mult decât omologii lor din lumea evoluată.
În timpul călătoriei, datorită sprijinului deosebit al unor prieteni, am trăit la nivelul de acolo şi am ajuns în locuri minunate pe care nu aş fi ştiut să le aflu singur. E drept că datorită diferenţelor pe care le numim elegant "culturale" între noi şi ei, am făcut destule gafe.
Chiar dacă a fost superb totul, mi-a fost dor de micul meu univers amărât.
Etichete: De-ale mele