Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a dat deja publicităţii primele date comparative privind situaţia economică a celor 27 de state membre, deci şi a României şi Bulgariei, ne anunţă
pagina în limba română a BBC din 2 ianuarie.
Din cifrele care nu ne spun mare lucru, am reţinut că în România agricultura are o pondere de 10,1 la sută în Produsul Intern Brut, faţă de 1,9 la sută cât este media europeană. Faţă de faptul că aproape jumătate din populaţia noastră trăieşte în mediul rural, restricţiile impuse exportului unor produse agroalimentare şi scăderea preţului cerealelor, s-ar putea să ne afecteze semnificativ.
Corelând această situaţie cu faptul că impozitul pe terenul agricol a cunoscut, în 2006,
cea mai mare creştere procentuală de impozit din România şi că această creştere de impozit este o opţiune a guvernului nostru, mă miră faptul că n-am găsit în presă nici o analiză a viitorului apropiat al agriculturii româneşti.
Mi-am adus aminte că există o Agenţie de Strategii Guvernamentale. Acum când încerc să-l accesez,
site-ul agenţiei nu funcţionează. Pe site-ul Guvernului am găsit
un barometru rural realizat de suszisa agenţie, în august 2006, care oferă vorbe goale.
P.S. 5 ianuarie 2007Parcă pentru a confirma îngrijorările mele din acest post, privind pericolele ce pândesc agricultura, deşi evident e vorba doar de o coincidenţă,
un articol publicat azi de Hotnews demonstrează că fondurile europene alocate agriculturii sunt practic inabordabile.