Este prima dată când răspund la o tăguire,
Carmen.
Cum, în blogosfera românească, nu mă cunoaşte nimeni (cu o excepţie), pot scrie orice mi se pare mie semnificativ. E posibil ca pentru alţii să fie neinteresant.
- Primul calculator pe care l-am văzut era un IBM 360, se afla pe strada Ştefan Furtună din Bucureşti şi ocupa, împreună cu cei care se lucrau la el, o întreagă clădire. Datele unei probleme erau înscrise pe sute de cartele perforate, iar memoria era pe benzi magnetice de dimensiuni mari, care ocupau o sală întreagă.
- Am avut privilegiul de a-l cunoaşte personal pe profesorul Grigore Moisil, care a avut amabilitatea să mă ajute la o treabă. În timpul oricărei discuţii, profesorul avea harul de a strecura câteva vorbe sclipitoare, de o subtilitate şi un farmec inegalabile.
- Primul meu calculator personal, achiziţionat în 1985, era un Sinclair Spectrum cu 32 kB de RAM si încă 16 kB (de ROM, cred) pentru „sistemul de operarare”. Este cât o carte de dimensiuni mici. Îl mai am încă. Diversele jocuri şi programe se păstrau pe casete audio şi se descărcau în memorie de pe un casetofon. Ca display folosea orice televizor. Spectaculos este că, în cei 32 K disponibili am putut crea un fişier cu 120 de subiecte distincte, cu câte 6 rubrici de informaţii despre fiecare subiect şi a mai rămas loc.
- M-am încumetat să conduc o maşină în Anglia. La prima intersecţie (neaglomerată) în care am cotit la dreapta, m-am înscris din obişnuinţă, pe partea dreaptă, blocând circulaţia. Am avut norocul să nu păţesc nimic.
- Mă întristează faptul că n-am reuşit să cunosc un organism românesc al societăţii civile care să fie pus doar în slujba cetăţenilor, fără să constituie, măcar parţial, o acoperire pentru interese personale sau de gaşcă. Poate există. M-aş bucura să aflu că există români pentru care interesul public este esenţial.
Transmit tăguirea către
Bogdan,
Cătălin,
Ciprian,
Eduard,
Hrisant,
Petruş.