Din când în când apare pe câte un post de televiziune o doamnă care îşi spune părerile calm, inteligent şi fără ostentaţie. Este insistentă, dar de loc agresivă, când vorbeşte despre drepturile familiei ei la redobândirea unor mari bogăţii. O cheamă Marie-Rose Mociorniţa. Apar uneori şi în presă scrisă articole despre ea.
Bunicul ei Dumitru Mociorniţa, fiul unor ţărani săraci, a fost remarcat la examenul de bacalaureat de Ion I. C. Brătianu care i-a oferit o bursă la Şcoala Superioară de Comerţ din Bucureşti, iar apoi la Şcoala Superioară de Industrie din Paris. Mociorniţa a devenit unul din cei mai importanţi industriaşi ai României interbelice. A murit într-o închisoare comunistă în 1953.
Dumitru Mociorniţa a avut 5 copii. Deşi am răscolit, în măsura în care m-am priceput, internetul, singurii descendenţi ai industriaşului, amintiţi de presa românească sunt fiul lui, Ion decedat în anul 2005, la vârsta de 88 de ani şi fiica acestuia Marie-Rose. De asemenea n-am găsit nici o prezenţă nominală în presă a vreunui descendent ai altor mari industriaşi interbelici precum Nicolae Malaxa sau Max Auschnit. Să fie Marie-Rose Mociorniţa singura persoană intereresantă din această categorie?

Viaţa nepoatei lui Dumitru Mociorniţa este o adevărată epopee. În ultimii ani s-a dedicat unei activităţi caritabile deosebite, conducând o fundaţie care acordă sprijin bolnavilor de cancer în fază terminală. Un interviu interesant, care datează de anul trecut, exprimă cu naturaleţe puncte de vedere neconvenţionale.