Libertatea religioasa in RO
Categoria
păreri-informaţii-glume ~
La 15 septembrie 2006, Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat
un raport amplu asupra libertăţii religioase în România.
Nu dispun de informaţiile necesare ca să comentez raportul, dar mi se pare că faptele negative prezentate sunt mult mai multe şi mai accentuate decât cele din majoritatea
rapoartelor privind alte ţări europene.
S-ar putea să fie doar o impresie, dar cum probabilitatea ca în cercetarea respectivă să fie implicaţi români expatriaţi este foarte mare, mi-am adus aminte de faptul, greu de înţeles, că unii români care au devenit francezi, americani, englezi, îşi dispreţuiesc ţara natală; nu disfuncţionalităţile, şoselele proaste, sărăcia, rămânerea în urmă, birocraţia, corupţia sau alte necazuri de care nu reuşim să scăpăm, ci ansamblul pe care îl formează ţara şi locuitorii ei.
Am auzit, cu urechile mele, la Paris, un fost român care, referindu-se la o cerşetoare cu un copil handicapat în braţe, îi spunea unui francez: „Voila, c’est la Roumanie”.