În luna iunie, când a fost
Vivi în delegaţie în Bangalore, inima informaticii indiene, am sperat să aflu, de la un specialist, câteva impresii despre IT-ul indian. Probabil, limitele stabilite de compania la care e angajat, l-au împiedicat pe Vivi să trateze acest subiect.
În presa românească se vorbeşte adesea despre boomul economic chinez, dar despre expansiunea economică a Indiei ştirile sunt puţine. Am găsit câte ceva
aici şi
aici, iar
dincoace ceva despre Bangalore.
În schimb, în cel mai recent raport
"World Investment Report 2005", realizat de Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD), India se claseaza pe locul trei in topul celor mai atractive locatii pentru afaceri, dupa China si Statele Unite ale Americii şi tot pe locul 3, după China şi Rusia, în topul numărului de studenţi care se specializează în domeniile tehnologiei de vârf.
Descoperind, din întâmplare,
un blog simpatic, în care Andreia povesteşte despre tradiţiile, cultura şi viaţa de zi cu zi pe care a cunoscut-o în India, am încercat să caut în blogosfera românească şi alte informaţii despre India.
Blogul lui
Adrian Urs este deosebit de interesant, plin de informaţii şi observaţii remarcabile care nu ignoră obiceiurile, dezvoltarea, istoria. Pentru că am căutat în special informaţii despre dezvoltarea economică, vă ofer un citat din blog: “Hyderabad, capitala statului Andra Pradesh, unul dintre cele mai mari centre IT ale Indiei, oraş aflat in plina accesiune economică, şi unul dintre cele mai mari orase ale Indiei cu o populatie de aproximativ 6,5 mil locuitori, este alcatuit de fapt din doua orase, Hyderabad si Secunderabad, despartite de apele lacului Hussain Sagar. Desi statul Andra Predesh este in proportie de 95% hindus, orasul Hyderabad este in proncent de 40% musulman. O suburbie importanta a orasului este Hi-Tech City sau Cyberabad unde gigantzii software Microsoft si Oracle se numara printre numeroasele firme de IT care si-au deschis centre de dezvoltare”.
Blogul lui
Florin Ghindă prezintă impresii de călătorie, ilustrate cu poze.
Ioan Bebeselea din Sibiu îşi descrie, într-un limbaj colorat şi amuzant, peripeţiile din călătoria prin India.
Deci foarte puţin despre dezvoltarea economică şi despre IT.
Şi pentru că nici presa din Statele Unite nu prea aminteşte că majoritatea televizoarelor pe care le găseşti acolo sunt produse în China, nu m-am mirat că, referindu-se la “India's Silicon Valley”, New York Times se referă doar la
viaţa de noapte din Bangalore.
Dacă, din întâmplare, vă interesează problemele economice, sociale, politice, religioase şi chiar de employment din India vizitaţi
Alternative Perspective, unul din blogurile profesorului indian Madhukar Shukla. Vă veţi confrunta şi cu unele prezentări subiective ale bloggerului, dar veţi găsi şi informaţii interesante.