Ţara cu prea mulţi bani
Există în Europa
o ţară care nu ştie ce să mai facă cu banii. Nu are datorii, încasează un miliard de dolari pe săptămână şi nu face parte din Uniunea Europeană.
Fondul care colectează şi valorifică taxele şi redevenţele încasate de Norvegia din industria petrolului şi a gazelor naturale este cel mai mare fond suveran din lume şi are rolul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate.
În ciuda rezervelor imense de petrol, industria energetică norvegiană se bazează aproape exclusiv pe hidrocentrale.
În Norvegia, preţurile sunt foarte mari, dar şi veniturile sunt considerabile. Pentru a limita inflaţia, este restricţionată cheltuirea banilor obţinuţi din petrol în interiorul ţării. Banii sunt investiţi strategic, în străinătate. Fondul suveran norvegian a ajuns să deţină 1% din acţiunile listate la nivel global şi a acordat credite FMI dar şi finanţări nerambursabile unor ţări membre ale UE, inclusiv României.
Etichete: De pe planeta