Braila ieri si azi
Am avut prilejul să văd pentru prima dată Brăila după 1990.
Oraşul, atestat documentar sub acest nume cu 6 secole şi jumătate în urmă, care era încă din jurul anului 1400 un important port la Dunăre şi un puternic centru comercial, mi-a lăsat o puternică impresie, deşi multe clădiri impunătoare construite în secolele XIX şi XX intraseră în paragină.
Un scurt articol ne aminteşte
istoria zbuciumată a Brăilei iar un clip You Tube ne prezintă în imagini
ce a fost şi ce a rămas din oraşul care era la sfârşitul secolului XIX cel mai important oraş al ţării, după Bucureşti şi care a dat ţării numeroşi oameni de cultură de prim rang precum Perpesicius, Nae Ionescu, Haricleea Darclee, Ana Aslan, Maria Filotti, Panait Istrati, Mihail Sebastian, Anton Bacalbasa, Fănuş Neagu.
Cu un deceniu în urmă, o încercare de înfiinţare a unei burse a cerealelor la Brăila, unde existase o astfel de instituţie înfiinţată în 1892, a fost împiedicată de numeroşi politicieni veroşi aliaţi cu samsarii care jefuiesc producătorii agricoli, determinând existenţa a milioane de hectare nelucrate şi lipsa de rentabilitate a acestui sector al economiei noastre chiar şi acum când preţurile cerealelor au cunoscut creşteri importante pe plan mondial.
Etichete: Trecut - viitor