Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Mii de piese muzicale
Dacă accesaţi site-ul
uWall TV, vă veţi pomeni în faţa unei pagini derulante cu mii de fotografii ale interpreţilor de muzică aparţinând tuturor genurilor, începând din perioada primelor înregistrări muzicale de calitate până în prezent. Trecerea mouse-ului prin dreptul fotografiei va afişa numele interpretului sau al formaţiei.
Îi veţi găsi în clipuri You Tube pe Edith Piaf şi pe Frank Sinatra, secvenţe muzicale din vechiul serial pentru copii Sesame Street, înregistrări vechi şi noi cu Elton John, dar şi formaţia The White Strips pentru care ritmul domină melodia.
Pentru fiecare interpret sau formaţie, se suprapune pe ecran o altă listă derulantă cu zeci de piese din care puteţi alege clipul dorit.
Puteţi obţine pagini pentru diverse genuri muzicale, de la muzică clasică la Reggae sau puteţi introduce într-o casetă de căutare numele artistului sau al piesei muzicale preferate.
Parcurgând zona muzicii clasice în care există şi numeroase selecţii după compozitori, am avut surpriza să găsesc în selecţia dedicată violonistului Isaac Stern şi dirijorului Eugene Ormandy
o secvenţă interesantă de 8 minute dintr-un film românesc de care n-am auzit, realizat de Tudor Botezatu şi Alexandru Toma în 2005.
Etichete: Muzica
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.