Localizati cladiri in Bucuresti
Un program util întitulat
Harta Bucureşti vă permite să vedeţi online imaginea şi împrejurimile clădirii situate la o adresa pe care o introduceţi în caseta de căutare din partea de sus.
Soluţia mi se pare mai comodă decât prezentarea pe o hartă, pentru că vă permite să vedeţi parcările din zonă, drumurile de acces dintre clădiri etc.
Dintre cele câteva exemplificări pe care le oferă programul, vă propun să vedeţi
un bloc din Aleea Compozitorilor.
E drept că pentru o altă adresă decât cele câteva din lista de exemple, nu vi se vor înşira legăturile la mijloacele de transport şi magazinele din apropiere, dar imaginea clară şi posibilitatea de a strânge sau lărgi cadrul cu rotiţa mouse-ului şi deplasarea cadrului prin tragerea cu mouse-ul mi se par foarte utile.
Comutarea pe “Căutare obiective” oferă deocamdată un număr limitat de clădiri (restaurante, hoteluri, magazine, licee).
Pentru hotelul Intercontinental, trebuie să scrieţi doar Intercontinental, iar pentru magazinul Unirea, cuvântul Unirea vă oferă soluţia “Unirea Shopping Center”.
Nu veţi găsi Gara de Nord ci doar magazinul Mc Donalds Gara de Nord, dar deplasând cadrul, puteţi ajunge la gară.
În imagine, un bloc din Calea Giuleşti.
Etichete: Utile?