8 decenii de teatru radiofonic
Prima emisiune de teatru radiofonic din România a fost difuzată la 18 februarie 1929. Trecuseră doar 3 luni şi jumătate de la inaugurarea postului public de radio. Interpreţii principali ai piesei scrise de V. Al. Jean, un autor român de comedii de succes pe atunci, au fost Maria Filotti si Romald Bulfinski, ambii actori la Teatrul Naţional. Ar fi de remarcat că la Paris, prima emisiune de teatru la microfon se difuzase cu mai puţin de un an înainte.
Timp de două decenii, teatrul radiofonic s-a difuzat în direct, iar prima piesă păstrată în fonoteca Radiodifuziunii publice datează din 1951.
Un blog dedicat teatrului radiofonic vă permite să ascultaţi peste 650 de înregistrări, însoţite de prezentări interesante ale pieselor sau ale dramatizărilor unor scrieri celebre. În multe înregistrări veţi întâlni interpretări de excepţie ale unor monştri sacri ai teatrului românesc.
Veţi găsi pe blog piese scrise de Shakespeare, Stendhal, Cehov, Caragiale, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian sau Arthur Miller.
Îndrăznesc să vă atrag atenţia asupra dramatizării unor povestiri ale lui Anton Pann despre Nastratin Hogea, unele actuale şi azi, după mai mult de un secol şi jumătate. Dacă nu credeţi, vă propun să parcurgeţi
Câteva din năzdrăvăniile lui Nastratin pe Wikisource.
Etichete: Cultura si arta