Cum se naste o miscare de masa
Cea mai mare parte din mass media de la noi ne dirijează să satisfacem interesele pe termen scurt ale unui număr restrâns de oameni care deţin puterea economică şi politică, în detrimentul interesului general.
Deşi pericolul represiunii de pe vremea dictaturii comuniste a dispărut, nu există reacţii ale unor grupuri mari de oameni care să impună Curţii Constituţionale să nu comită abuzuri precum cel cu decapitarea atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Integritate sau să-i împiedice pe parlamentari să-şi voteze privilegii imense şi să anuleze practic un referendum precum cel privind reducerea numărului paraziţilor legislativi.
Credeţi că organismele puterii ar mai avea curajul să comită abuzurile de care vorbeam mai sus, dacă 10.000 de oameni ar manifesta la poarta acestor instituţii împotriva atitudinii grupurilor restrânse care îşi folosesc atribuţiile pentru a încălca interesul naţional?
O prezentare umoristică de 3 minute ţinută la conferinţa TED din luna februarie a acestui an, subtitrată în româneşte, ne arată cum se naşte o mişcare de masă.
Din păcate, în majoritatea cazurilor, mişcările care apar în modul descris de muzicianul care a făcut această scurtă prezentare la TED sunt derizorii şi uneori chiar nefaste.
Putem spera că se vor iniţia la noi mişcări de masă care să ne permită să evoluăm spre mai bine prin noi înşine, înlăturând ticăloşia celor care ne determină să fim dispreţuiţi de oamenii din alte ţări şi să genereze tendinţa unui mare număr de tineri merituoşi să se expatrieze?
Etichete: De ce?, Prezentari TED