Colinde de Craciun
In anul 2005 apăreau în preajma Crăciunului, pentru un timp scurt, pe site-ul bisericii din cartierul sucevean Obcini, o mulţime de colinde superbe româneşti şi străine care puteau fi descărcate în format mp3. În postarea de atunci am îndrăznit să afirm că Ave Maria în interpretarea Paulei Seling mi-a plăcut mai mult decât cea a lui Mario Lanza.
Ulterior site-ul a fost preluat şi redenumit de un for ierarhic superior bisericii de cartier. Temele abordate sunt, printre altele, relaţia dintre politică şi biserică, francmasoneria, parteneriatul public-privat în administrarea de servicii sociale.
Revenind la
Colinde, veţi găsi mult mai multe decât pe site-ul iniţial care acum pot fi ascultate clicând piesă cu piesă, dar cele mai multe sunt interpretate de formaţii religioase.
Cu puţină răbdare, veţi găsi colinde interpretate de
Corul Madrigal, de
Ioan Bocşa, de
Veta Biriş, de
Ştefan Hruşcă, de
Gheorghe Zamfir, de
Tudor Gheorghe, de
mari interpreţi străini dintre care doar o parte sunt menţionaţi (de altfel, titlul rubricii destul de restrânse sună cam comunistoid, după părerea mea: “Colinde si cântece internaţionale”).
S-ar putea să vă intereseze şi alţi interpreţi pe care îi veţi găsi nominalizaţi în listă sau amestecaţi în cine ştie ce rubrică. De exemplu, la rubrica Diverse am găsit colinde interpretate de Sofia Vicoveanca, Fuego, Nicu Alifantis, Paula Seling şi alţii.
Nu am mai găsit cântăreţi de operă în vreo listă. Sper să fie totuşi.
Etichete: Muzica