Mărturisesc că în ceea ce priveşte filmele şi muzica americană cunoştinţele mele se limitează doar la un număr limitat de creaţii, interpreţi, regizori şi producători a căror celebritate este ieşită mult din comun.
Aşa se face că n-am auzit de actriţa şi cântăreaţa Bette Midler, deşi este deţinătoare a 4 premii Grammy, 3 Emmy, 4 Golden Globes şi a două nominalizări pentru premiul Oscar.
Impresionantă mi se pare vocea deosebită a artistei şi longevitatea carierei sale în prim planul spectacolelor americane.
La un an după lansarea filmului de mare succes The Rose, realizat în 1979, pentru care Bette a fost nominalizată pentru Premiul Oscar, piesa muzicală cu titlul
The Rose, interpretată de actriţă, a fost unul din marile hituri ale anului.
Bette Midler n-a fost frumoasă, dar mijloacele de întreţinere costisitoare din America o fac prezentabilă la vârsta senectuţii şi faptul că şi-a păstrat nealterată calitatea vocii, i-au pemis să obţină, cu peste o jumătate de secol mai târziu, în 2006, un succes răsunător cu
o interpretare modernă a aceleiaşi piese.
În 2008, interpreta născută în 1945 apare într-
un show foarte apreciat în Statele Unite, alături de Goldie Hawn şi Diane Keaton.
Acum, la 64 de ani, Bette este vedeta unui
show prezentat de 5 ori pe săptămână la Las Vegas, în baza unui contract pe doi ani.
Sper că aprecierea elogioasă din această postare faţă de o artistă de peste ocean, nici frumoasă, nici tânără şi nici extraordinară, nu se datorează doar faptului că divertismentul românesc a devenit o ladă de gunoaie şi vulgarităţi.