Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Acum 40 de ani la Praga
În aprilie 1968, Alexandr Dubcek noul conducător al Partidului Comunist Cehoslovac a lansat un program de liberalizări şi reforme care prevedeau, printre altele, libertatea presei şi un sistem multipartinic, contrazicând dogmele din blocul comunist.
Pe 20 august al aceluiaşi an, trupele sovietice au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei cunoscute sub denumirea "Primăvara de la Praga".
În toamna acestui an, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la invazie, a avut loc la Pace/MacGill Gallery din New York
o expoziţie de fotografii făcute în acele zile de Josef Koudelka, atunci în vârstă de 30 de ani, devenit ulterior unul din fotografii renumiţi din lume.
Etichete: Arte, Trecut - viitor
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.