Site-uri care mi-au atras atentia
 
 
 
   TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES  
  
 
 
   
   
        
    
        
   
Talibanii recastiga sudul Afganistanului
   În Afganistan sunt dislocaţi 50.000 de militari NATO. Şi totuşi talibanii recâştigă influenţa şi chiar puterea în unele zone din sudul Afganistanului, 
ne spune Wall Street Journal, în baza informaţiilor culese de la comandanţii americani din zonă.
Una din metodele folosite de talibani este reintroducerea tribunalelor fundamentaliste islamice, cărora li se adresează localnicii pentru a rezolva în mod tradiţional conflicte legate de proprietate, moşteniri, răniri.
Sunt zone în care puterea este exercitată de primari şi guvernatori talibani, în paralel cu  cei numiţi de guvernul de la Kabul, recunosc oficialii americani.
Etichete: Politica-politici
 
   
 
 
  
 
 Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, 
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.