A trecut câtva timp de la publicarea articolului idiot al lui Marius Tucă
despre bloggeri pe care mai mulţi colegi de bloggerit l-au tratat cu un dispreţ calm.
Şi atunci de ce blogul meu, în general cuminte, aruncă din nou lături pornind de la acest subiect? Pentru că am un prilej de defulare a obidei acumulate timp de câţiva ani, faţă de cea mai mare parte din mass media de la noi, transformată într-o alba-neagra de cohorta de profitori şi slugi jurnalistice bine plătite, din care face parte şi Tucă, proprietar de firme, vile, terenuri şi maşini de lux.
Am devenit blogger în anul 2005. Voiam să descriu în
blogul creat atunci sechelele televiziunilor după boala mitei cu care au fost infectate de publicitatea guvernului Năstase. În scurt timp, am constatat că aproape toate posturile de televiziune induc cu precădere opinii care reflectă interesele transpartinice ale îmbogăţiţilor tranziţiei, unii din ei, patronii celei mai mari părţi din mass media de la noi.
Scârbit, am abandonat blogul consacrat televiziunii şi am creat acest blog cu de toate pentru toţi.
Am ocolit tema furturilor şi corupţiei favorizate de stăpânii şi acoliţii maşinăriei Patriciu, Iliescu, Năstase, Voiculescu, etc, dar şi de cei care îi slujesc cointeresat în presă şi în justiţie.
Şi gaşca lui Băsescu are hibe cu ghiotura, dar influenţa şi complicităţile ei mi se par mult mai reduse decât ce povesteşte presa aservită primei categorii.
Cel mai vizibil mogul român din mass media (pardon, nu el, fiicele lui) este deocamdată Dan Voiculescu, aliat pe faţă sau pe ascuns cu alţii printre care nu e, nici pe departe, vioara întâia, iar Tucă mi-a oferit prilejul să-i descriu mizeriile mediatice.
Printre cei scoşi din anonimat de Voiculescu figurează şi Cozmin Guşă pe care, după ce l-a şcolit în Statele Unite, l-a numit codirector al Jurnalului Naţional. Din această funcţie Guşă a fost propulsat brusc în cea de secretar general al actualului PSD. A mirat pe cineva din presa noastră această transplantare ciudată?
Şi Tucă a fost lansat de Voiculescu. Aproape toate cele scrise de Tucă, în ultima vreme, despre nimic (am făcut efortul să-i parcurg nişte articole enumerate în Jurnalul Naţional) au doar rolul să-i creeze imaginea de ziarist independent. Deduc că e plătit doar ca să coordoneze conţinutul ziarului pe care îl conduce, în conformitate cu interesele voiculesciene.
Mascarada prezentării patronului în ştirile de la Antene, descrisă în 2006, nu prea lasă loc de dubii în această privinţă.
Locul din care se varsă vizibil fierea lui Voiculescu e Antena 3, care slujeşte şi interesele altor complici ai mogulului. Pe Antena 3 sunt scoşi la produs colaboratori mercenari, politicieni prieteni, dar şi câţiva directori din ograda mogulului (Tucă nu e printre ei).
Mihai Gâdea, absolvent al facultăţii de teologie adventistă, cândva o prezenţă agreabilă şi promiţătoare pe micul ecran, a devenit director la Antena 2, pentru rolul său de mediator al unei emisiuni ventilator care stropeşte rahatul produs de câţiva mercenari spre preşedintele-derbedeu Băsescu, pe care Voiculescu îl percepe ca principal vinovat pentru antipatia pe care i-o poartă majoritatea românilor.
Directoarea Săptămânii Financiare, madam Firea, se preface că e fundal neutru pentru invitaţii selecţionaţi cu grijă să transmită mesaje care îi convin lui Voiculescu.
Cu excepţia lui Victor Ciutacu, a cărui singură muncă cinstită prestată până acum pare să fie cea de muncitor necalificat la MEFIN Sinaia, oamenii care conduc presa scrisă şi audiovizuală voiculesciană încearcă să pozeze în independenţi.
Şi atunci, ce l-a apucat pe Tucă să scuipe spre o blogosferă destul de banală, dar cu priză mai mare la tinerii cât de cât şcoliţi decât presa scrisă şi audiovizuală?
Cred că în urma ascensiunii în preferinţele multor români a "independentulului" Sorin Oprescu, reprezentantul mascat al grupării lui Ion Iliescu, după victimizarea mediatică produsă de respingerea candidaturii sale, slugile Antenelor au descoperit eficienţa mesajului subliminal.
Aşa s-a născut instigarea "nu votaţi" ascunsă în clipul
Alege-ţi stăpânii cu grijă, a cărui interzicere a generat la început revolta multor bloggeri, care n-au sesizat complicitatea CNA. Apoi, când oamenii au început să se întrebe ce interese ascunde de fapt portdrapelul lui Voiculescu, a scăzut susţinerea faţă de clip.
Şi acum ipoteza mea: planul iniţial care conta pe sprijinul bloggerilor şi pe al celor care comentează pe forumuri a dat greş, fapt care l-a scos din sărite pe Voiculescu, iar Tucă (poate unul din cei care au sprijinit lansarea clipului) a încercat să lingă mâna stăpânului, înjurând bloggerii.
Gata, mi-am descărcat o parte din obidă. E dreptul fiecăruia să fie de altă părere.