Cele mai vandute carti din lume
Dintr-o selecţie de URLuri de pe site-ul ziarului Cotidianul, am aflat că Wikipedia ne oferă
o listă a celor mai vândute cărţi din lume, pe parcursul istoriei omenirii. Dacă nu sunteţi chinezi, aşteptaţi-vă la surprize.
O surpriză (pentru mine cel puţin) este faptul că pe primul loc între creaţiile europene se află Don Quijote, publicată în 1605, în 400 de exemplare (record editorial în acea vreme). De atunci, cartea a fost publicată şi reeditată permanent în peste jumătate de miliard de exemplare şi a constituit subiectul a 11 filme.
Dintre cărţile apărute în ultimii 10 ani, în vârful ierarhiei se află mai multe volume din seria Harry Potter ale englezoaicei J. K. Rowling. Diversele volume despre Harry Potter au fost traduse în 65 de limbi şi au totalizat cca. 400 de milioane de exemplare.
Chiar dacă n-a ajuns, în 65 de ani, decât la 50 de milioane de exemplare, m-am bucurat să aflu că Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, o carte pe care o iubesc mult, îşi păstrează farmecul şi azi în lume.
Etichete: Carti-publicatii