Un filmulet de cinemateca: Powers of Ten
Categoria
păreri-informaţii-glumeNu mai ştiu cum am ajuns, pe You Tube, la filmul
Powers of Ten, un documentar de 9 minute, care porneşte de la un picnic de familie din Chicago, către limitele universului cunoscut, revine şi ajunge apoi până în structura internă a unui atom.
Pentru că filmul nu se încadrează în tiparele uzuale ale You Tube, curiozitatea m-a împins către o căutare pe Google. Aşa am aflat că “Puterile lui 10” e un film celebru, dar vechi.
Wikipedia povesteşte că a fost realizat în 1977, la comanda IBM, de soţii Charles şi Ray Eames, designeri industriali de mare succes. În 1998, filmul a fost declarat obiect de patrimoniu şi este păstrat în Biblioteca Congresului Statelor Unite. Are un
site propriu, Academia de Ştiinţe din California i-a consacrat o expoziţie, iar tema filmului a fost preluată frecvent (de la serialul de desene animate The Simpsons, la
un material educativ difuzat de Centrul European de Cercetări Nucleare).
Multe alte realizări ale
soţilor Eames (decedaţi, el în 1978 şi ea în 1988) se bucură de succes şi azi. Astfel,
un fotoliu deosebit de comod, realizat în 1956, cunoscut sub numele de “Lounge Chair” se produce şi în prezent şi a fost vândut, în toată lumea, în peste 6 milioane de exemplare.